Sari la conținut

Un alt caz complex de reabilitare orală a fost reabilitat cu succes. Doamna G. a fost copleșită de emoții

Este emoționant să nu poți zâmbi, să nu poți mânca și să nu poți avea o masticație bună. După ce a văzut zâmbetul său a rămas surprinsă și copleșită de emoții. 

Doamna G. este una dintre pacienții care au trecut printr-o intervenție foarte complexă. Cazul său clinic este impresionant pentru că starea inițială a danturii a fost extrem de afectată. Dinții erau afectați de mai multe carii dentare și traumatisme, dar și de boala parodontală. Un chist a fost văzut pe radiografie încă de la prima consultație cu Dr Cazacu Corrado.

Planul său de tratament a fost urmat în cadrul clinicii noastre și a constat în inserarea a 11 imlanturi dentare, 6 la maxilar și 5 la mandibulă, toate într-o singură ședință cu Sedare Conștientă.

În doar 24h a fost inserată și lucrarea provizorie și astfel doamna G. nu a fost nevoită să rămână fără dantură. Pe perioada purtării lucrării provizorii a avut o alimentatie semi-lichidă pentru a nu forța implanturile și a ajuta la vindecarea mai rapidă a acestora.

După 6 luni i-au fost inserate și lucrările finale, care sunt spectaculoase așa cum vedem și în imaginile de mai sus.

În viitor, pacienta se va mai prezenta la controale pentru a mai vedea cum decurge planul său de tratament și pentru igienizări periodice. 

Din blog

Cele mai recente știri, interviuri, tehnologii și resurse.

Comunitatea DentOP

Comunitatea de suport pentru pacienții DentOP - unde vei avea ocazia să discuți cu alți pacienți ce deja au trecut prin această procedură.

Facebook DentOP community group screenshot

Peste 13.000 de membri

Discută direct cu pacienții noștri

Întreabă-i cum a fost în intervenție

Vezi cum se simt cu lucrările finale

Pune-mi o întrebare!
Acest sit este înregistrat pe wpml.org ca sit de dezvoltare. Treci la o cheie de la site-ul de producție pentru remove this banner.