Sari la conținut

Și-a recuperat zâmbetul și a scăpat de boala parodontală într-o singură ședință de reabilitare orală

O data cu înaintarea în vârstă, dantura a început să fie tot mai afectată. Lucrările vechi pe dinți au fost infectate și de o boală parodontală, iar doamna N. a decis să facă o schimbare în cadrul clinicii de implantologie dentară DentOP.

Zâmbetul său a fost reabilitat în urma unui diagnostic clar pus de Dr Cazacu Corrado. Acesta a observat cum boala parodontală a afectat dantura pacientei, iar aceasta se afla în imposibilitatea de a mai avea o dantură bună, o masticație care să o ajute, iar aspectul danturii nu era cel dorit.

Dr Cazacu Corrado i-a propus un plan de tratament adecvat problemelor sale dentare, iar doamna N. a acceptat să facă schimbarea. Au fost inserate astfel 10 implanturi dentare într-o singură ședință cu Sedare Conștientă, iar apoi în doar 24h pacienta a primit un set nou de dinți ficși sub forma unei danturi provizorii pe care a purtat-o timp de 6 luni. 

După această perioadă în care s-a prezentat la controalele periodice, i-a fost fixată și dantura finală, special concepută pentru fizionomia și nevoile sale. 

 

Se bucură acum de o dantură nouă, poate mânca în siguranță și este mândră că poate zâmbi cu încredere. Pe parcursul tratamentului, am creat o legătură strânsă. 

 

Din blog

Cele mai recente știri, interviuri, tehnologii și resurse.

Comunitatea DentOP

Comunitatea de suport pentru pacienții DentOP - unde vei avea ocazia să discuți cu alți pacienți ce deja au trecut prin această procedură.

Facebook DentOP community group screenshot

Peste 13.000 de membri

Discută direct cu pacienții noștri

Întreabă-i cum a fost în intervenție

Vezi cum se simt cu lucrările finale

Pune-mi o întrebare!
Acest sit este înregistrat pe wpml.org ca sit de dezvoltare. Treci la o cheie de la site-ul de producție pentru remove this banner.